Ginap’s Weblog

Priveste mai “obiectiv” in jur

Chiar daca nu este un fotograf renumit pentru mine ramane unul extrem de talentat si original. M-am jucat putin si i-am luat un scurt interviu si nu intamplator il postez astazi pe blog, ci pentru a-i spune intr-un alt fel La Multi Ani, Valeriu!

Ce te-a impins catre fotografie? Cum a inceput totul si ce te-a fascinat de ti-ai dorit sa descoperi lucruri noi despre fotografie?

Tatal meu. Pe la 12 ani cine se gandeste sa devina fotograf? Nimeni! Eu insa, am primit in vara aceea un cadou neasteptat. Un pachet in care se afla un aparat de radio pe care trebuia sa-l montez eu si un aparat de fotografiat Smena 8M. Ce crezi c-am facut? Am analizat mai tarziu situatia asta. Orice copil ar fi inceput cu aparatul de radio. Si eu la fel. Si l-am stricat. Din prima. Si mi-a mai luat unul. N-are rost sa mai spun ca l-am stricat si pe al doilea. Apoi a venit randul aparatului de fotografiat. Aici am luat-o metodic si am inceput cu niste cursuri la Casa pionierilor (asa se numea pe atunci). Terminasem liceul si tot ma mai duceam acolo.

Probabil ca orice fotograf isi doreste mereu ceva mult mai performant. Care ar fi urmatorul aparat la care visezi si ce crezi ca ti-ar aduce nou?

Urmatorul… deh cam scump. Un Canon 5D Mark II sau macar un Canon 7D. Om mai vedea. Si lista e lunga. Cert e ca, de cate ori am hotarat sa-mi schimb aparatul, am facut-o pentru ca aveam nevoie de mai mult.

Stiu ca ai participat la cateva concursuri. Au fost si premii?

Nu particip pentru premii.

Trebuie sa existe un premiu de suflet…

Da… de fapt, e un trofeu oferit de ziarul “Viata libera” atunci cand a implinit 5000 de numere.

Stiu ca tii anual un curs de fotografie la Slanic, si asta doar din pasiune fara a avea un castig material. De ce faci asta? Exista si un altfel de castig?

Nu e un curs de fotografie ci un colocviu de jurnalism si comunicare in care exista si o sectiune despre fotografie si legatura ei cu jurnalismul. Da, pot spune ca am un interes, dar nu material. Stiu ca e greu de crezut in vremurile noastre, dar…  Castig ar fi. Adica poti vedea, dupa ce le expui cateva fotografii si le mai si explici putin motivele pentru care ai “tras”, ca incep sa inteleaga cate ceva, iar daca la sfarsit mai primesti si niste intrebari, cred ca e suficient.

Vorbeste-ne putin de ceea ce se intampla la reuniunea de la Slanic. Sunt aceeasi copii care participa anual ?

Pai ce sa zic? Sunt elevi. Curiosi, veseli, bucurosi ca au mai iesit putin. Pentru ca se desfasoara mereu in perioada de vacanta nu sunt niste cursuri intensive. Avem, insa, rezultate destul de bune. In cei patru ani de cand se desfasoara acest colocviu avem o medie de patru – cinci elevi deveniti studenti ai facultatilor de jurnalism. Eu sunt multumit.

Cum ti se par copiii care participa la aceasta reuniune ? Vreo descoperire a vreunui geniu in arta fotografiei ?

Nu mi-am propus sa descopar mari fotografi. Vreau doar ca cei care vad o fotografie sa ii inteleaga rostul.

Ai vreun sfat pentru ei?

Da. Sa priveasca mai “obiectiv” in jurul lor.

Suntem in era digitala a fotografiei. Nu ti-e dor de fotografia alb-negru? De fotografia pe film? De orele petrecute in intuneric pentru a developa un film?

In primul rand mi-e dor de mirosul acela de revelator. Accept insa schimbarea. In momentul asta as fi habotnic daca as spune ca fotografia pe film e mai buna decat cea digitala. Raspunsul asta mai mergea inca pana acum doi – trei ani.

Sunt multe genuri de fotografie: portret, natura, macro, nud, eveniment si altele, toate la fel de spectaculoase fiecare avand frumusetea ei. In afara de nud cred ca le-ai abordat pe toate. Care te atrage mai mult si de ce?

Toate. In egala masura. Nudul, ca gen fotografic, mi se pare ca ar fi cel mai greu. Trebuie sa iti pastrezi echilibrul foarte bine pentru a nu cadea in vulgar. Asa ca, deocamdata, privesc doar ce fac altii. Si nici nu stiu daca voi face vreodata asa ceva.

Din punctul meu de vedere, macro-fotografia este extrem de dificila si asta pentru ca necesita multa rabdare.

Am.

Cum iti alegi subiectul?

Astept. Mult. Alteori am chiar noroc. De multe ori spun ca daca vreau sa fotografiez o floare se intâmpla ca in acel moment sa zboare pe deasupra o gaza, ceva.

Se intampla sa pierzi un moment si sa-ti para rau ca n-ai reusit sa surprinzi ceea ce credeai c-ar fi putut iesi extrem de sensibil, de fascinant, de relevant…

Mai multe da’ mi-a trecut.

Expozitii?

Si de grup, si personale, si sper sa mai fie si altele.

Care a fost expozitia cu cel mai mare succes privind prin prisma reactiilor celor prezenti?

Cred ca “La firul ierbii…” si asta pentru ca era altceva.

Personal, mi-au placut intotdeauna titlurile pe care le dai fotografiilor. Titluri ca: indiscretie, fiul infinitului, giuvaera, cinci,  n-au cum sa nu-ti starneasca curiozitatea si sa vrei sa privesti cu mai mult interes fotografia. Cred ca vrei sa ilustrezi si sa acaparezi atentia publicului pe ceea ce-ti doresti sa scoti in evidenta la o fotografie. Gresesc? Cum le alegi?

Multumesc! Imi vin pe moment. Atunci cand le pregatesc pe calculator. Dar de ceva vreme am renuntat la a le mai da un nume. Nu stiu daca gresesc ori nu, dar ma gandesc doar la faptul ca un peisaj ramane un peisaj cu sau fara titlu. Sunt insa fotografii care capata viata ori valoare prin titlul pe care-l au.

Ai facut si cateva albume cu micutul dar caldurosul orasel Tecuci. Mai sunt si altele?

Nu.

Daca ar fi sa faci un album al unui alt oras, care ti-ai dori sa fie si cum l-ai structura?

As merge mai mult pe cotidian, pe ceea ce “misca” acel oras, oricare ar fi el.

Am vazut fotografii facute la Revolutia din 1989 dar si fotografii de la inundatiile din Tecuci.  Mie mi-a fost greu sa scriu despre inundatii fiind departe de evenimente. Pentru tine cand a fost mai greu sa imortalizezi cele intamplate?

La Revolutie eram prea tanar. “Gandeam” mai putin. La inundatii, insa, mi-a fost foarte greu sa fac fotografii. Poate si pentru ca le-am simţit pe pielea mea. Cert e ca n-am putut sa ma duc sa fac poze unor oameni pe care ii cunosteam in momentele alea dificile. Dacă n-aş fi fost legat sentimental de locul ăsta aş fi făcut-o. Dealtfel nici la Cosmesti, in 2005, n-am facut. Din acelasi motiv. Cu ceva timp in urma am lucrat acolo si ii cunosteam si ma cunosteau. Nu stiu sa expilc mai bine sentimentele de atunci.

Ai fost de curand in Bulgaria. Cum a fost? Cu siguranta ai sperat la ceva nou, inedit. Ti-ai atins obiectivul?

N-am avut un obiectiv bine definit. Da, am vrut ceva nou si zic eu ca mi-a iesit.

Ai vreun fotograf favorit? Ce-ai “fura” de la el?

Mai multi. Dar cel pe care il consider “tatal lor” este Tarasov. Un fotograf rus. Eu ii consider pe rusi cei mai buni in fotografia artistica. Pot si explica dar ar dura prea mult.

Exista ceva ce ti-ai fi dorit sa faci in acest domeniu si nu ai reusit?

Prea multe.

In viitor spre ce tinzi? Vise, sperante?

Sper. E suficient.

Daca ar fi sa-i multumesti unei persoane pentru tot ceea ce stii si faci in acest domeniu, cui i-ai multumi si de ce?

Pai cel care mi-a pus aparatul in mana e nea’ Fanica Stan. Apoi, peste ani, am gasit în persoana domnului Andronache un prieten cu care am parcurs, si nu mint cand o spun, sute de kilometri pe jos, prin paduri si pe dealuri, iarna sau vara. Dar cel caruia trebuia sa-i mulţumesc pentru tot este “Domnul Preda”. Asa îi spuneam eu pe atunci. El e cel care mi-a deslusit tainele fotografiei la Casa pionierilor si cu care am facut laborator foto cam opt ani. Am spus “trebuia” pentru ca n-am mai apucat. Viasa iti rezerva surprize de toate felurile.

Alte pasiuni?

Ar mai fi cateva. Acum insa, nu mai conteaza.

Multumesc si multa bafta!

Cei care doresc sa vada mai mult pot intra aici.

Andreea Trifu: “Fotografia este arta de a fura timpului o firimitură de clipă”