Ginap’s Weblog

Astazi s-a incheiat Campionatul European de Gimnastica Feminina din Franta. Dupa o perioada destul de lunga Romania a reusit inca o data sa-si formeze o echipa de tinere talentate si pline de entuziasm. Fetele noastre ( Sandra Izbasa, Steliana Nistor, Gabriela Dragoi, Anamaria Tamarjan si Cerasela Patrascu) se intorc acasa triumfatoare reusind sa aduca cu ele medalii de aur, argint si broz. Aceste rezultate ne dau mari sperante ca vom fi prezenti pe cele mai inalte trepte ale podiumului de la Jocurile Olimpice de la Beijing. Sa le uram succes!

Era minutul 22 al jocului. Pentru cateva clipe am avut sentimentul ca “obraznicia” numarului 4 de a se dezlipi de pe spatele unui tricou ne va purta ghinion. Scorul ne era favorabil: 14 la 9. Dar, finalul a fost unul fericit.

Voi adauga pe lista numerelor mele favorite 4, 9, 14 si 22.

Drum lin fetelor in implinirea visului olimpic!

Iubim fotbalul… De ce? Poate pentru că i se spune ”sportul rege”? Cum a ajuns fotbalul să capete un astfel de apelativ? Trebuie studiat în amănunt jocul şi tot ce mişună în jurul lui pentru a ajunge să spunem “da, merită să fie denumit astfel”. Este un motiv suficient pentru a spune că iubim jocul de fotbal? Nu. N-o să vă povestesc care sunt regulile de bază ale jocului, cu siguranţa le ştiţi, poate mult mai bine decât mine.  Dacă nu le ştiţi, găsiţi rânduri scrise de profesionişti. Încerc doar să găsesc şi să înţeleg motivele pentru care iubim fotbalul. Cred că cel mai motivant lucru pentru care urmărim şi iubim jocul de fotbal este spectacolul pe care ni-l oferă. Frumuseţea jocului este dată de talentul jucătorilor, care ne oferă bucuria de a ne clăti privirile cu driblinguri minunate; cu pase de efect; cu goluri spectaculoase. Iubim fotbalul şi pentru spectacolul din tribune, spectacol oferit de susţinătorii echipelor ce se întrec în teren. Ne regăsim printre ei. E adevărat că uneori suporterii îşi dau în petec manifestându-se violent dar ne place să credem că aceste momente sunt răzleţe şi că bucuria de a fi pe stadion şi de a ne simţi ca nişte actori principali într-un film de Oscar învinge mitocănia.

Iubesc echipa “X”…De ce? Pasiunea pentru o anume echipă poate apărea incoştient de la vârste fragede. Dacă tata ţine cu echipa “X” ne intră şi nouă pe sub piele. Sau dacă fratele sau sora ţine cu echipa “Y” noi ţinem cu echipa “Z” numai aşa, să-i facem în ciudă. Ce anume ne-ar mai putea stârni o pasiune pentru o anume echipă? Simplu. Puştii ar putea fi impresionaţi de un anume jucător de mare valoare, dorinţa lor cea mai mare fiind aceea de a ajunge şi ei fotbalişti renumiţi şi inevitabil ajung să ţină cu echipa la care joacă idolii lor. Şi puştoaicele pot face o pasiune pentru un fotbalist şi de ce nu poate să ajungă o fotbalistă de renume. Ce ziceţi de ideea de a indrăgi o echipă după ce ai chiulit la orele de mate pentru a merge pe stadion la un meci de fotbal? Şi uite aşa ajungem să iubim o echipă, să cumpărăm bilete la toate meciurile importante, să colecţionăm tricouri cu numărul 10, fulare, mingi, să alergăm după autografe.

Ştim cu toţii că au fost şi momente tragice pe terenul de fotbal, momente în care am asistat la moartea unor fotbalişti. Au fost tragedii şi în afara terenului, când un fotbalist a fost împuşcat pentru greşeala de a înscrie un autogol. Uităm că e vorba doar de un joc. Cu toate astea continuăm să iubim şi bine facem.

Iubiţi fotbalul, iubiţi echipa favorită!

Meciul de fotbal nu începe la auzul fluierului de început al partidei, ci cu mult înainte, atunci când se fixează data şi ora jocului. Actori sunt, rând pe rând, gazonul, suporterii, jucătorii, banca tehnică, patronii, jurnaliştii. 

Suporterii îşi manifestă entuziasmul începând prin a-şi cumpăra bilete, se-nvoiesc de la slujbă, luându-şi chiar medical dacă cumva şefa nu le înţelege pasiunea sau nebunia pentru fotbal. Pregătesc cu migală pancarte şi lozinci, torţe, tot felul de accesorii care dau culoare tribunelor: fulare, şepci, tricoruri cu numele favoriţilor. Pun la punct şi detaliile întâlnirilor de după fluierul de final. Unde, cum şi cu cine să-şi înece amarul sau să-şi manifeste bucuria. 

Banca tehnică urmăreşte jocul adversarilor stabilind tactica câştigătoare sau nu. Fac echipa de început, rezervele au şi ele un rol important. De multe ori, o rezervă poate fi o surpriză pentru echipa adversă şi s-o pună în dificultate. 

Jucătorii încep prin a face declaraţii presei de genul „mergem la victorie”, „ne antrenăm”, „va fi un meci greu”. Stau în faţa oglinzii, mai mult decât la antrenamente, pentru a-şi gelui ţepii din păr astfel încât, atunci când vor juca mingea cu capul, să nu se clintească nici un fir de păr, pentru a da bine în faţa camerelor de filmat. 

Arbitrii trebuie să nu uite să-şi pună în buzunărelul de la piept micuţele cartonaşe colorate, să-şi pregăteasca corzile vocale pentru a nu le creea probleme când vor trebui sa-şi înceapă repertoriul la fluier.  

Jurnaliştii intră şi ei în joc, întâlnindu-se în emisiuni televizate, studiind statisticile vechi, cine cu cine a mai jucat, când şi care au fost rezultatele dintre cele două echipe care urmează să-şi dispute punctele puse în joc. Se fac calcule la masa rotundă. 

Televiziunile îşi trimit reporteri speciali la faţa locului pentru a transmite în direct cele mai noi informaţii. 

Despre patroni vă las pe voi să povestiţi. 

Pentru mine actorul principal în jocul de fotbal este mingea. Jocul mingii emană putere asupra noastră. O urmărim indiferent pe ce parte a terenului ajunge, îi urmărim toate mişcările, toate driblingurile, toate săriturile, zborul lin, şi ne manifestăm bucuria sau tristeţea atunci când intră în plasa porţii. 

Gazonul e pregătit, instalaţia de nocturnă la fel. Să-nceapă teatrul!