Ginap’s Weblog

De ceva timp m-am tot gandit cum voi reusi sa trec de o zi nu tocmai roz. Nu stiam care va fi data exacta dar eram convinsa ca va fi cea mai grea zi din viata mea. Mi-am facut mii de planuri, cum va decurge, cum voi aborda problema, ce voi spune, ce ton voi folosi, care vor fi reactile. Stiam sigur ca va trebui sa ma pliez dupa reactiile fiecarui interlocutor. Facusem mii de scenarii. Si vine ziua in care am aflat data exacta. In mod firesc a urmat noaptea premergatoare zilei cu pricina. Evident, noapte alba. Si ca sa fie totul “perfect” urmeaza si o dimineata mohorata. Urc la volan. Aveam 2 ore de mers. Merg sa-mi alimentez masina dupa care imi dau seama ca m-am intors de unde am plecat. Opresc motorul pentru cateva momente, timp in care, parca involuntar, incercam sa fug. Era pentru prima data cand incercam acest sentiment. Totodata stiam ca va trebui sa depasesc siuatia. Pornesc din nou la drum. Imi treceau prin minte toate gandurile, toate scenariile de pana atunci. Ma decisesem pana la urma cum voi trata situatia. Ajung la destinatie, intru in sala si astept sa inceapa nebunia. Mai sunt doar cateva minute. Incep. Scopul a fost atins, dar niciunul dintre scenarii nu mi-a folosit la nimic. Am luat-o de la zero. Tot ce-mi planificasem mi s-a sters din memorie din prima secunda.

Va doresc sa aveti doar zile senine!

Imi permit sa-mi iau o scurta pauza. Pentru urmatoarea perioada nu voi mai accesa netul. Pentru ca se apropie cu pasi rezpezi sarbatorile va doresc tuturor Paste Fericit!

Angajata nervoasa, ameninta ca arunca sediul firmei in aer 

Data adaugarii :
01 Aprilie 2008 

O stire de ultima ora transmisa prin intermediul agentiilor de presa din Romania informeaza asupra unei situatii de criza aparute la o firma din Tecuci. Conform informatiilor primite in urma cu 15 minute, Gina P, de 28 ani, a suferit o cadere nervoasa si ameninta ca va arunca sediul in aer. Din motive de siguranta, atat pentru familiile celor care lucreaza acolo dar si pentru curiosii care s-ar putea indrepta spre acea zona, nu vom divulga numele firmei cu pricina. Ce a dus la aceasta situatie?Motivul principal pentru care Gina P reprezinta in acest moment o amenintare pentru toti colegii sai il reprezinta neintelegerile pe care le are cu seful lui direct: “M-am saturat sa-mi zica ca nu fac nimic bine desi numai eu lucrez pe aici. Nu vrea sa imi vada realizarile si nici nu ma plateste pentru atat cat muncesc. Ori imi da bani si ma apreciaza, ori se duce totul dracului!”, a rabufnit Gina P intr-un acces de furie.Cateva persoane, colegi cu Gina P, au fost ceva mai norocoase si nu apucasera sa intre in cladire inainte ca situatia sa “explodeze”. Acestia au declarat ca Gina P este o persoana care a avut mai tot timpul conflicte cu cei din echipa: “Era o persoana mai dificila, dar nu credeam ca se va ajunge pana aici. Sa ne ajute Dumnezeu!”.

Sursa: Rompraz  http://stiri.acasa.ro/articole-societate/Angajata-nervoasa-ameninta-ca-arunca-sediul-firmei-in-aer   

Februarie. E luni, prima zi a săptămânii. Ora 22,50. Cum credeţi că va fi următoarea zi, marţi? Dar miercuri?…

Există momente în viaţă când simţi că trebuie să schimbi ceva. Unul dintre ele ar fi acela când simţi că trebuie să-ţi schimbi jobul. Este greu, este uşor? De ce crezi că este momentul unei schimbări? Ce ţi-ar plăcea să faci în viitor şi nu faci acum? Îţi place să lucrezi mai mult cu cifrele decât cu oamenii sau, poate, invers? Care au fost momentele în care ai avut cele mai bune rezultate? Sunt întrebări la care va trebui să-ţi răspunzi sincer. Doar aşa vei şti care sunt criteriile după care vei face următoarea alegere.

Atunci când crezi că ai găsit ceva care să te pună în valoare încearcă să afli cât mai multe detalii înainte de a accepta. O fi bine oare să ne consultăm cu cei din jur aşa cum facem atunci când vrem să achiziţionăm un obiect? Gândiţi-vă cum procedăm atunci când vrem să cumpărăm un calculator sau un televizor. Sau orice alt bun. Încercăm să aflăm cât mai multe detalii şi nu ne mulţumim doar să comparăm preţuri colindând magazinele. Încercăm să aflăm care sunt cele mai bune mărci, avantaje şi dezavantaje, pentru ca în final să optăm pentru acela care credem noi că ne va oferi confortul mult visat.

După ce, în sfârşit, te-ai decis, urmează perioada în care va trebui să te acomodezi cu gândul că vei pleca dintr-un colectiv în care, cu siguranţă, ai legat şi prietenii. Cum va fi ultima zi? Cum îţi vei lua rămas bun? Poţi alege varianta cea mai comodă. Un mail pe o adresă de grup, mulţumindu-le pentru colaborare şi asigurându-i că nu-i vei uita. Eviţi, astfel, privirile şi comentariile colegilor care te invidiează. Totuşi, frumos ar fi să-ţi iei rămas bun străbătând fiecare colţişor, fiecare birou al instituţiei. De la colegul de la IT, pe care l-ai terorizat pentru orice problemă care, în opinia ta, nu suportă amânare, până la secretară, care, în fiecare dimineaţă te aştepta cu ceaiul şi cafeaua aburinde. Şi fiindcă am adus vorba de colegul de la IT…de câte ori l-aţi sunat să-l întrebaţi ce face sau dacă se simte bine? Nu credeţi că e momentul să o faceţi?

Următoarea întrebare…Ce vei face în prima zi în noul job? Un prieten îmi spunea că trebuie doar să observi.

Pentru că se apropie cu paşi repezi sărbătorile de iarnă vă invit să citiţi Scrisoare adresată de Al. Vlahuţă fiicei sale Margareta

“Să trăieşti Mimilica dragă, să fii bună, să fii bună, pentru ca să poţi fi fericită. Cei răi nu pot fi fericiţi. Ei pot avea satisfacţii, plăceri, noroc chiar, dar fericire nu. Nu, pentru că mai intâi nu pot fi iubiţi şi-al doilea… al doilea, de! norocul şi celelalte <>, care se aseamănă cu el, vin de-afară, de la oameni, de la împrejurări, asupra cărora n-ai nici o stăpânire şi nici o putere, pe când fericirea, adevarata fericire în tine răsare şi-n tine înfloreşte şi leagă rod, când ţi-ai pregătit sufletul pentru el. Şi pregătirea asta e operă de fiecare clipă – când pierzi răbdarea, împrăştii tot ce-ai inşirat şi iar trebuie s-o iei de la început. De aceea şi vezi aşa de puţini oameni fericiţi… Ataţia câţi merită. A, dacă nu ne-am iubi pe noi fără măsură, dacă n-am face atâta caz de persoana noastră şi dacă ne-am dojeni de cate ori am minţit sau ne-am surprins asupra unei răutăţi ori asupra unei fapte urâte, dacă, în sfârşit, ne-am examina mai des şi mai cu nepărtinire (lesne-i de zis!), am ajunge să răzuim din noi partea aceea de prostie fudulă, de răutate şi de necinste murdară din care se’ngroaşă dobitocul ce se lăfăieşte în nobila noastră făptură. Se ştie că durerea e un minunat sfătuitor. Cine-i mai deschis la minte trage învăţătura şi din durerile altora.

Eu am mare încredere în voinţa ta. Rămâne să ştii doar ce vrei. Şi văd c-ai început să ştii şi asta. Doamne, ce bine-mi pare c-ai început să te observi, să-ţi faci singură mustrări şi să-ţi cauţi singură drumul cel adevărat!

Aşa, Mimilica dragă, ceartă-te de câte ori te simţi egoistă, de câte ori te muşca de inima şarpele răutăţii, al invidiei sau al minciunii. Fii aspră cu tine, dreaptă cu prietenii şi suflet larg cu cei răi.! Fă-te mică, fă-te neînsemnată de câte ori deşertăciunea te îndeamna să strigi: ”Uitaţi-va la mine!”. Dar mai ales aş vrea să scriu de-a dreptul în sufletul tău aceasta: ”Să nu faci o fapta a cărei amintire te-ar putea face vreodată să roşeşti.”
Nu e triumf pe lume, nici sprijin mai puternic, nici mulţumire mai deplină ca o conştiinţă curată.

Păstrează scrisoarea asta. Când vei fi de 50 de ani, ai s-o înţelegi mai bine. Să dea Dumnezeu s-o citeşti şi atunci cu sufletul senin de azi.

Te îmbrăţişează cu drag,
al tău părinte. “

Luni o iau de la capăt. Cu ce voi începe? Nici eu nu ştiu. Probabil cu un ceai cald.

Pescuitul la “muscă” e destul de puţin răspândit în România. Este nevoie de un fir special, cu un cârlig pe care se montează un aranjament compus din diverse materiale, astfel încât să imite cât mai bine insectele reale. Se poate practica pe orice fel de apă.

Tot atât de puţin răspândit în România este practicarea a ceea ce se numeşte “catch and release” – a da drumul peştilor prinşi

Ce sentiment pur…să iubeşti florile… Ne bucurăm când primim în dar flori. Dar, ştim să le iubim, să le preţuim cu adevărat? Reacţiile sunt diferite. Unii se bucură pe moment, le pun într-un vas frumos colorat şi uită de ele. Alţii se bucură ca un copil care primeşte în dar jucăria preferată. Le îngrijeşte, le vorbeşte în fiecare dimineaţă, le urmăreşte cu răbdare evoluţia aşteptând să crească, apoi să înflorească. Pentru unii bucuria de a dărui este mai puternică decât bucuria de a primi.

…degustaţi din vinul roşu sau alb, sec sau demi-sec, fiert cu sau fără zahăr

…degustaţi mustul

…savuraţi mititei, cârnăciori, păstramă şi multe alte mâncăruri tradiţionale româneşti preparate cu migală de bucătari pricepuţi

…mâncaţi cu poftă floricele, vată pe băţ, gogoşi, aşa cum vă plăcea să faceţi în copilărie

…ascultaţi muzică

…mergeţi la teatru

…admiraţi mirajul florilor

…vă comportaţi civilizat

…nu aruncaţi ambalaje, resturi şi alte gunoaie pe jos…iar dacă cumva o faceţi…

…vă oferiţi voluntari la strângerea lor

Toate astea în cadrul Festivalului Vinului şi Viei Focşani 2007