Ginap’s Weblog

…si, mai ales, intr-o perioada nebuna in care toti se pricep la politica si incearca sa-ti deschida calea spre un viitor “de succes”, eu am ales sa vorbesc despre ceva frumos.

Intr-o lume in care ritmul vietii e din ce in ce mai alert, intr-o lume in care nu stii cand trece timpul si ajungi sa concluzionezi la sfarsitul zilei ca n-ai reusit sa faci tot ce ti-ai propus, intr-o lume in care suntem afectati de criza financiara mai mult sau mai putin umflata, intr-o lume in care stresul te urmareste la tot pasul si-ti macina nervii, intr-o lume mai mult sau mai putin colorata, intr-o astfel de lume in care ti-e greu sa mai crezi ca mai poti fi surprins intr-un mod placut…mai sunt si momente care-ti starnesc sentimente frumoase.

Astazi s-a intamplat sa primesc un telefon. Nu i-am recunoscut vocea si nu mi-a recunoscut vocea. Acest lucru a dus la inceput la putina iritare din partea mea pentru ca ma tot intreba daca sunt eu iar eu nu stiam cu cine vorbesc si nu facea nimic sa ma lamureasca. Dar cand m-am impus pe un ton putin mai ridicat si autoritar n-a mai avut nici un dubiu in ceea ce ma priveste. EU eram persoana cautata.

Era un fost coleg de care nu mai stiam nimic de aproape doi ani. Un coleg cu care am impartit si bune si rele. Chiar au fost momente cand incercam sa-l fac sa inteleaga anumite aspecte. Si se supara pe mine copilareste. Dar, evident ca au fost si momente placute. Mi-a povestit despre sotie si despre cei doi copii isteti cu care se mandreste mereu, despre ce-a facut in tot acest timp, despre necazurile pe care le-a avut, si nu au fost putine, despre cum a plecat din companie mai mult din ambitie si acum regreta. Ne-am adus aminte de multe intamplari frumoase. A auzit ca ma urc la volan si nu-i vine sa creada si si-a adus aminte de berea cu care le-am facut cinste cand mi-am luat permisul . Si ce-i mai placut e ca urmeaza sa ne intalnim cat de curand sa mai depanam amintiri. Si astept sarbatorile, poate vine cu Plugusorul…asa cum obisnuia.

E un sentiment minunat sa stii ca insemni ceva pentru ceilalti, ca nu te-au uitat, ca le face placere o reintalnire cu tine.

Dimineata m-am trezit cu o intrebare in minte: care este misiunea mea personala in viata? De ce ma dau jos din pat? M-am gandit indelung pe tot parcursul zilei dar se pare ca n-am reusit sa definesc afirmatia misiunii mele. M-am tot intrebat cum mi-as dori sa-si aduca aminte de mine prietenii, familia, colegii dupa ce nu voi mai fi. Am asternut pe hartie cum arata o zi din viata mea. N-o sa va dezvalui Dar mi-am dat seama de un lucru major: totul depinde de cum alegi in viata. TOTUL.

Voi cum ati ales?