Ginap’s Weblog

…la Tecuci… Pe atunci toţi doream o bucăţică de “Viaţa Liberă”, Valeriu Precupanu

http://www.badorgood.com/detail.php?id=109326

O voce excepţională, Paula Seling

http://www.youtube.com/watch?v=lQSiZvyvrEA

Astăzi, 15 decembrie, Radio Dada implineşte 6 anişori. Mai au un anişor şi merg la şcoală. Să le urăm La Mulţi Ani! Sunt 3 ani de când i-am descoperit şi-i ascult cu mare drag. Vă invit să petreceţi alături de ei.

http://www.radiodada.ro/index.php

Ninge. Totul în jur e alb. Se apropie sărbătorile de iarnă. Haideţi să împodobim împreună bradul, să repetăm colinde şi urături, să-i recităm Moşului poezii, aşa cum faceam când eram copii. Să ne pregătim pentru noaptea de 23 spre 24 decembrie, astfel încât pe uliţele blogurilor să răsune glasurile colindătorilor. Eu fiind gazda, am pregătit pentru dumneavoastră prăjiturele şi băutură aleasă.

“Bună dimineaţa la Moş Ajun/Ne daţi ori nu ne daţi,/Am venit şi noi odată/La un an cu sănătate,/Şi la anul să venim/Sănătoşi să vă găsim./Ne daţi, ne daţi/Ori nu ne daţi.

Să nu uităm să ne pregătim trăistuţele pentru mere, colăcei, nuci….

Meciul de fotbal nu începe la auzul fluierului de început al partidei, ci cu mult înainte, atunci când se fixează data şi ora jocului. Actori sunt, rând pe rând, gazonul, suporterii, jucătorii, banca tehnică, patronii, jurnaliştii. 

Suporterii îşi manifestă entuziasmul începând prin a-şi cumpăra bilete, se-nvoiesc de la slujbă, luându-şi chiar medical dacă cumva şefa nu le înţelege pasiunea sau nebunia pentru fotbal. Pregătesc cu migală pancarte şi lozinci, torţe, tot felul de accesorii care dau culoare tribunelor: fulare, şepci, tricoruri cu numele favoriţilor. Pun la punct şi detaliile întâlnirilor de după fluierul de final. Unde, cum şi cu cine să-şi înece amarul sau să-şi manifeste bucuria. 

Banca tehnică urmăreşte jocul adversarilor stabilind tactica câştigătoare sau nu. Fac echipa de început, rezervele au şi ele un rol important. De multe ori, o rezervă poate fi o surpriză pentru echipa adversă şi s-o pună în dificultate. 

Jucătorii încep prin a face declaraţii presei de genul „mergem la victorie”, „ne antrenăm”, „va fi un meci greu”. Stau în faţa oglinzii, mai mult decât la antrenamente, pentru a-şi gelui ţepii din păr astfel încât, atunci când vor juca mingea cu capul, să nu se clintească nici un fir de păr, pentru a da bine în faţa camerelor de filmat. 

Arbitrii trebuie să nu uite să-şi pună în buzunărelul de la piept micuţele cartonaşe colorate, să-şi pregăteasca corzile vocale pentru a nu le creea probleme când vor trebui sa-şi înceapă repertoriul la fluier.  

Jurnaliştii intră şi ei în joc, întâlnindu-se în emisiuni televizate, studiind statisticile vechi, cine cu cine a mai jucat, când şi care au fost rezultatele dintre cele două echipe care urmează să-şi dispute punctele puse în joc. Se fac calcule la masa rotundă. 

Televiziunile îşi trimit reporteri speciali la faţa locului pentru a transmite în direct cele mai noi informaţii. 

Despre patroni vă las pe voi să povestiţi. 

Pentru mine actorul principal în jocul de fotbal este mingea. Jocul mingii emană putere asupra noastră. O urmărim indiferent pe ce parte a terenului ajunge, îi urmărim toate mişcările, toate driblingurile, toate săriturile, zborul lin, şi ne manifestăm bucuria sau tristeţea atunci când intră în plasa porţii. 

Gazonul e pregătit, instalaţia de nocturnă la fel. Să-nceapă teatrul!

Pentru că se apropie cu paşi repezi sărbătorile de iarnă vă invit să citiţi Scrisoare adresată de Al. Vlahuţă fiicei sale Margareta

“Să trăieşti Mimilica dragă, să fii bună, să fii bună, pentru ca să poţi fi fericită. Cei răi nu pot fi fericiţi. Ei pot avea satisfacţii, plăceri, noroc chiar, dar fericire nu. Nu, pentru că mai intâi nu pot fi iubiţi şi-al doilea… al doilea, de! norocul şi celelalte <>, care se aseamănă cu el, vin de-afară, de la oameni, de la împrejurări, asupra cărora n-ai nici o stăpânire şi nici o putere, pe când fericirea, adevarata fericire în tine răsare şi-n tine înfloreşte şi leagă rod, când ţi-ai pregătit sufletul pentru el. Şi pregătirea asta e operă de fiecare clipă - când pierzi răbdarea, împrăştii tot ce-ai inşirat şi iar trebuie s-o iei de la început. De aceea şi vezi aşa de puţini oameni fericiţi… Ataţia câţi merită. A, dacă nu ne-am iubi pe noi fără măsură, dacă n-am face atâta caz de persoana noastră şi dacă ne-am dojeni de cate ori am minţit sau ne-am surprins asupra unei răutăţi ori asupra unei fapte urâte, dacă, în sfârşit, ne-am examina mai des şi mai cu nepărtinire (lesne-i de zis!), am ajunge să răzuim din noi partea aceea de prostie fudulă, de răutate şi de necinste murdară din care se’ngroaşă dobitocul ce se lăfăieşte în nobila noastră făptură. Se ştie că durerea e un minunat sfătuitor. Cine-i mai deschis la minte trage învăţătura şi din durerile altora.

Eu am mare încredere în voinţa ta. Rămâne să ştii doar ce vrei. Şi văd c-ai început să ştii şi asta. Doamne, ce bine-mi pare c-ai început să te observi, să-ţi faci singură mustrări şi să-ţi cauţi singură drumul cel adevărat!

Aşa, Mimilica dragă, ceartă-te de câte ori te simţi egoistă, de câte ori te muşca de inima şarpele răutăţii, al invidiei sau al minciunii. Fii aspră cu tine, dreaptă cu prietenii şi suflet larg cu cei răi.! Fă-te mică, fă-te neînsemnată de câte ori deşertăciunea te îndeamna să strigi: ”Uitaţi-va la mine!”. Dar mai ales aş vrea să scriu de-a dreptul în sufletul tău aceasta: ”Să nu faci o fapta a cărei amintire te-ar putea face vreodată să roşeşti.”
Nu e triumf pe lume, nici sprijin mai puternic, nici mulţumire mai deplină ca o conştiinţă curată.

Păstrează scrisoarea asta. Când vei fi de 50 de ani, ai s-o înţelegi mai bine. Să dea Dumnezeu s-o citeşti şi atunci cu sufletul senin de azi.

Te îmbrăţişează cu drag,
al tău părinte. “